IYA Concept

IYA

Bine te-am găsit! Suntem IYA și ne propunem să celebrăm naturalețea pură și oamenii care o îmbrățișează cu zâmbetul pe buze, prin intermediul unor creații vestimentare speciale, destinate femeilor însărcinate, proaspetelor mămici dar și copiilor, realizate cu dragoste, pricepere și responsabilitate față de mediul înconjurător.

Știm, efectele industriei textile asupra Planetei devin tot mai vizibile și sunt tot mai greu de negat, motiv pentru care avem grijă să folosim strict materiale organice, reciclate sau biodegradabile, provenite din resurse regenerabile.

Avem încredere că produsele selectate au o calitate ireproșabilă, astfel că te încurajăm să nu rezumi folosirea lor de către un singur copil. Sigur, drumul unui produs utilizat poate însemna atât revânzarea sa, în cazul în se află într-o stare foarte bună, reciclarea și transformarea ulterioară într-un nou obiect vestimentar menit să bucure măcar o altă persoană sau donarea sa către un suflet aflat în nevoie, însă rezultatul e mereu același: grija față de ceilalți și respectul față de mediu.

Împreună cu tine ne propunem să redefinim piesele necesare în garderobă, având grijă de asemenea să te încântăm permanent cu colecții în serii mici atent gândite și menite să asigure atât confort cât și eleganță, stil și rafinament.

Poate nu ar mai trebui să o spunem, dar o facem oricum: suntem atenți nu doar la reducerea semnificativă a poluării dar și la proveniența materialelor de origine animală, motiv pentru care ne asigurăm de fiecare dată că fiecare produs al nostru are garanția „cruelty free”. De asemenea, susținem comerțul echitabil și micii producători și am ales să optăm pentru ambalaje ecologice, conștienți fiind de faptul că ceea ce se găsește la interior e mult mai important. De fiecare dată.

Suntem onorați și bucuroși că ai ales să faci parte din comunitatea noastră, încurajând la rândul tău reducerea consumului inutil, reutilizarea și reciclarea și chiar dacă nu obișnuim să facem prea multe promisiuni prea repede, îți promitem că vei găsi în noi mereu un grup de prieteni care, la rândul lor, te vor considera la fel.

Bunătatea se poartă. Azi. Mâine. În fiecare zi. Să ne rămâi!

Cu prietenie și recunoștință,

Echipa IYA 

IYA

IYA

Cum Alegem Hainele Pentru Tine

IYA

IYA

Brand-uri IYA

IYA

IYA

IYA Community

IYA

IYA

Cum Returnezi Produsele