Când vine vorba despre cadouri pentru cei mici, diversitatea opţiunilor poate fi copleşitoare. Din acest motiv, ne-am gândit să îţi oferim câteva idei numai bune de pus sub brad sau de oferit cadou cu orice altă ocazie.

În funcţie de vârsta copilului şi de bugetul alocat, poţi opta pentru hăinuţe, jucării, cărţi, lucruri utile, şedinţe foto sau chiar experienţe.

Trei idei de cadouri pentru bebeluşi

 

ţinută tematică sau nişte accesorii potrivite pentru sezonul rece sunt mereu  binevenite. Optează pentru materiale naturale şi durabile, pielea bebeluşilor fiind sensibilă.

 

Centrele de activităţi sunt perfecte pentru bebeluşii foarte mici, fiind un mediu de joacă plăcut şi sigur pentru primele luni de viaţă.

 

Jucăriile adaptate vârstei sunt variate – de la jucării pentru dentiţie şi zornăitoare, la jucării pentru cărucior sau pluşuri interactive. Toate acestea contribuie la dezvoltarea bebeluşului şi la stimularea senzorială a acestuia, fiindcă cei mici învaţă şi se dezvoltă prin joc încă din primele zile.

 

 

 

Trei idei de cadouri pentru copii:

Poţi alege hăinuţe colorate şi confortabile sau articole din lână moale şi călduroasă, perfecte pentru a-l proteja pe cel mic de frig la joaca în zăpadă.

Jocuri şi jucării -  fie că e vorba despre jucării din lemn sau jocuri pentru întreaga familie, cu siguranţă acestea sunt preferatele copiilor.

Fetiţele iubesc păpuşile, jocul cu acestea dezvoltând imaginaţia, creativitatea şi empatia.

Nu e un secret că băieţii preferă maşinile şi trenuleţele, acestea oferindu-le multiple posibilităţi de joacă şi dezvoltându-le imaginaţia şi capacitatea de colaborare prin joc.

În cazul copiilor mai mari de 2-3 ani, jocurile de rol încep să îşi facă loc în topul preferinţelor fiind foarte benefice pentru ei. Cei mici adoră să imite acţiunile adulţilor, aşa că acum este momentul ideal pentru joaca de-a gătitul, de-a doctorul sau de-a mecanicul. Piaţa oferă o multitudine de produse care vin în sprijinul acestui tip de joc: de la bucătării şi alimente din lemn, la diverse truse şi accesorii care imită uneltele celor mari.

                                                                                   

Pentru copiii mai mari, o idee bună poate fi şi cadoul-experienţă: un abonament la film, o vizită într-un loc preferat, un curs de muzică.

În cazul în care cadoul nu este pentru copilul tău şi vrei să laşi alegerea în mâna părinţilor, gift cardurile sunt opţiunea perfectă.

Alături de cadou, un bilet cu gândurile tale bune va transmite un plus de emoţie şi apreciere.

Iar dacă eşti părinte, nu uita că cel mai important cadou pe care îl oferim copiilor noştri este timpul petrecut împreună, tradiţiile şi valorile pe care le transmitem. Sărbători fericite!