• Transport gratuit TRANSPORT GRATUIT >150 LEI
  • Retur RETUR SIMPLU ȘI GRATUIT
  • Buyback BUYBACK PÂNĂ LA 50%
Despre hainele toxice pentru copii

Despre hainele toxice pentru copii

13.09.2019 00:00

Atunci când vine vorba despre micile noastre minuni, încercăm de fiecare dată să mutăm munții din loc pentru a ne asigura de faptul că reușim să le oferim, în limita posibilităților, tot ce este mai bun, pentru a-i vedea mereu sănătoși și cu zâmbetul pe buze. E natural astfel să ținem cont de principii de siguranță și confort (și) atunci când discutăm despre modurile în care le alegem vestimentația atunci când sunt mici, dar și când ajung la vârsta la care devine important să îi lăsăm să aleagă, atunci când rolul nostru devine unul consultativ, având însă același scop: protejarea lor de pericole și de riscuri nedorite.

Nu mai e un secret că România a fost împânzită în ultimii ani de articole vestimentare de proastă calitate din țări cu un lung istoric în acest domeniu. De altfel, cifrele oficiale ale comisarilor de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor vorbesc de la sine: aproape 80% dintre aceste haine conțin cel puțin o substanță toxică cu potențial dăunător pentru sănătatea copiilor și a adulților deopotrivă. Nu, nu ne propunem să combatem industria modei rapide, de masă (sau, cum este ea mai bine cunoscută colocvial, ”fast fashion”). Poate că nici nu ar fi etic să o facem, atâta vreme cât ne-am poziționat deja de cealaltă parte a baricadei, ca și brand. Nu ne propunem nici să ducem în derizoriu ideea de „ieftin”, înțelegând sensibilitatea subiectului. Încercăm pur și simplu să îți oferim câteva sfaturi care să te ajute să eviți situații neplăcute, oferindu-ți și câteva alternative în același timp:

Ajungem astfel la prima dintre cele două întrebări esențiale: „Cum pot hainele să fie toxice?”. Chiar așa. La urma urmei, nu le ingerăm, nu ne jucăm cu ele și avem grijă să le curățăm nu doar dacă se murdăresc ci conștient, mantric aproape, la intervale regulate de timp care au ajuns să facă deja parte din tabieturile noastre săptămânale. Ei bine, chiar dacă pare improbabil, majoritatea hainelor conțin textile nesănătoase. Între ele putem aminti binecunoscutul polyester, un polimer sintetic care are în compoziția sa esteri (compuși chimici, derivați ai acizilor carboxilici), rayonul, o pastă de lemn reciclat tratată aproape exclusiv cu sodă caustică sau chiar amoniac (da, amoniac), nylonul, polimer sintetic termoplastic, folosit din 1938 pentru realizarea periuțelor de dinți, din 1940 pentru conceperea ciorapilor de damă și a parașutelor și în prezent, pe lângă haine, pentru frânghii și perii dure. Pe lângă acestea, acetatul, în fapt celuloză supusă prelucrării chimice și acrylul, vopsea care conține în general compusul numit „polycrylonitril”, factor cancerigen, completează o listă a materialelor periculoase în mod direct pentru organism, cu mențiunea că dăunătorii din acestea pot acționa mult mai rapid și mai periculos în cazul copiilor, dat fiind faptul că sistemul imunitar al acestora nu este încă format în întregime.

Nu doar materialele cu impact direct toxic trebuie însă avute în vedere. Materialele considerate „sănătoase” precum bumbacul, inul, vâscoza sau lâna, lipsite însă de caracteristicile etice sau eco pot atrage la rândul lor probleme de sănătate, în special în cazul celor mici și asta pentru că pot fi tratate chimic. Spre exemplu, pentru creșterea unei singure culturi de bumbac se folosesc în general 5-6 runde de pesticide ceea ce echivalează cu aproximativ o cană de substanțe dăunătoare/tricou sau cămașă. De asemenea, simpla finisare a unui obiect vestimentar, trecut deja prin toate celelalte stadii de pre-producție și producție poate atrage după sine o nouă rundă de adăugare a produse dăunătoare sau a unor compuși chimici, cel mai cunoscut exemplu fiind cel al soluțiilor antifungice.

„Ce ar trebui să facem în aceste cazuri?” devine astfel o întrebare esențială. Sigur, alegerea strict a articolelor vestimentare realizate 100% organic e un răspuns ușor și unul în care credem cu tărie, motiv pentru care am și fondat brand-ul IYA. Realizăm însă că poate nu e încă o soluție universal valabilă, motiv pentru care vom încerca să îți oferim și alte resurse de care să te folosești. Începem prin a-ți spune că din păcate în România nu există încă o lege clară a obligativității analizelor în laborator a tuturor fibrelor și materialelor realizate de către producătorii de îmbrăcăminte, motiv pentru care citirea cu atenție a fiecărei etichete devine imperativă. Dacă nu găsești acolo toate informațiile necesare nu putem decât să îți sugerăm că poate respectivul produs nu e sigur și ar trebui astfel evitat. Mai apoi, indiferent de riscuri, bumbacul, pânza, inul, mătasea, cașmirul și lâna ar trebui să fie materialele pe care să le dorești. Nu, se prea poate să nu fie toate de proveniență organică dar în ultimii ani tot mai mulți producători caută soluții alternative la tratarea chimică, folosindu-se, după caz, soluții inofensive pentru oameni și mediu deopotrivă. În plus, în special pentru copilul tău, îți vei dori de fiecare dată să alegi materiale lejere, confortabile, în care ei să se simtă comod și în care pielea lor să respire așa cum trebuie. Revino însă și în acest caz la etichete și ai grijă ca materialele să nu conțină substanțe contra-indicate pentru anumite sensibilități ale pielii. Verifică și ca hăinuțele achiziționate să nu conțină „noninfeloni etossilati” (sau „noninfeloni etoxilați”), respectiv agenți folosiți pe post de detergenți în prelucrarea fibrelor care, dizolvați ulterior în apă în urma spălării hainelor pot da naștere unor probleme grave de sănătate. Referitor la detergenți, ai în principiu la rândul tău grijă la ce soluții apelezi pentru curățarea hăinuțelor. Îți recomandăm cu căldură să optezi cât de des poți pentru detergenți naturali și săpunuri naturale, evitând pe termen lung probleme precum dermatita. Nu în ultimul rând, îți recomandăm să ai grijă și la croi, mai ales dacă minunea ta e încă în primele luni sau ani din viață. Hainele prea strâmte pot duce până la sufocare, motiv pentru care îți propunem croiuri mai comode.

În încheiere, îți aducem aminte că „paza bună trece primejdia rea” și că, dincolo de factorul preț, informarea trebuie să fie cea care să primeze. Nu-ți fie teamă nici să pui întrebări atunci când te găsești într-o situație de incertitudine și dă-ți timp de analiză pentru a ști de fiecare dată în sufletul tău că ai luat decizia cea mai bună. Noi îți ținem pumnii!

 

Postat în Maternitate De:
Echipa IYA
Comentarii

Trebuie sa fii logat pentru a lăsa un comentariu.

Apasa aici pentru a te loga

Loghează-te cu email

Ați uitat parola?

Nu ai incă cont? Creare Cont

Ați uitat parola?

Introduceți-vă adresa de e-mail mai jos. Veți primi o legătură de resetare a parolei.

Creează un cont

  • Sunt de acord cu prelucrarea de către operator a datelor mele cu caracter personal privind adresa de email, nume, prenume, nr. telefon, în scop de marketing direct, respectiv pentru a primi în continuare ofertele operatorului privind serviciile și produsele puse la dispoziție. Datele dvs. sunt procesate în siguranță. Pentru detalii legate de politicile noastre și drepturile dvs. privind prelucrarea datelor cu caracter personal accesați Politica de Confidențialitate. Temeiul prelucrării datelor este consimțământul iar durata prelucrării este întreaga perioadă a existenței acestuia. Consimțământul va putea fi retras prin accesarea link-ului de Dezabonare prezent în newsletter sau prin debifarea căsuței site Newsletter, prezente în contul de utilizator care va avea ca și consecință încetarea prelucrării.

    [Afișare]

Sunt de acord cu prelucrarea datelor mele cu caracter personal în vederea plasării comenzii și creării opționale a contului, dacă s-a selectat opțiunea. Temeiul prelucrării îl reprezintă obligația contractuală, în scopul livrării produselor comandate, durata prelucrării fiind perioada termenului de prescripție de 3 ani de la plasarea comenzii. În măsura în care nu sunteți de acord cu prelucrarea datelor dvs, vă informăm că nu vom putea livra produsele comandate. Drepturile dvs. în calitate de persoană vizată sunt garantate prin Politica de Confidențialitate.

[Afișare]

Ești deja utilizator?